LA MULŢI ANI, OAMENI FRUMOŞI!

La sfârşitul fiecǎrui an ….ne facem bilanţul… {sau nu :)}.

Culmea…DE CELE MAI MULTE ORI, realizǎm cǎ ne-a fost greu, cǎ am fǎcut sacrificii, cǎ am muncit peste mǎsurǎ, am dus bǎtǎlii şi am câştigat rǎzboaie. Însǎ, toate…. crezând, iubind şi sperând. Sperând la mai bine, la linişte, siguranţǎ şi frumos.

Pentru noi, echipa „Voluntar în Spital”, trebuie sǎ recunoaştem, A FOST UN AN FANTASTIC!

Am reuşit sǎ ne ţinem promisiunea prezenţei zilnice în mijlocul celor care au nevoie de noi şi…aşa cum ne-am propus, AM PRODUS SCHIMBARE.

Am fost corecţi, nu am fǎcut compromisuri, ne-am respectat colegii, prietenii şi partenerii…. am lǎsat uşa deschisǎ celor care au dorit sǎ ni se alǎture şi am realizat cǎ suntem din ce în ce mai aproape de ceea ce ne dorim sǎ fim: O (a doua) FAMILIE pentru cei aflaţi în impas şi pentru toţi cei care îşi cautǎ drumul.

Anul ce vine (vorbind din experienţǎ)…va fi probabil şi mai greu. Vor trece peste noi ploi şi provocǎri…. va trebui sǎ facem alegeri şi (mai mult ca sigur) …sfârşitul lui 2016… NE VA GĂSI TOT AICI, în slujba comunitǎţii!

Dragi membrii ai familiei (lǎrgite) VOLUNTAR ÎN SPITAL,  sǎ aveţi în anul ce vine dragoste, putere, credinţǎ, curaj, onoare…restul… VI SE VOR ADĂUGA!

LA MULŢI ANI, OAMENI FRUMOŞI!

Cu drag, Echipa si Raluca

1929709_10208205280352348_529714296695584220_n.jpgDSC_6866

DSC_6790

 

Am serbat Mos Nicolae la Muzeul Satului :)

Mos  Nicolae a ajuns la noi cu bucurie….

Am avut o duminica minunata!  Am petrecut printre copii si oameni frumosi !

Am fost invitati la Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti” la Expozitia “Papusi.Carnaval” – Colectia Rita Shapira

12336380_10208134099692876_532084672_n

Am participat si noi (Voluntar in Spital si Copii din Centru de Recuperare Robanescu) la Carnaval…. ne-am costumat si am defilat… Am primit cadouri si ne-am simtit minunat alaturi de prieteni dragi noua!!!

 12351771_10208134107173063_1597635870_o

Multumim tuturor celor implicati! (Muzeul SATULUI – CONDUCEREA SI Dna.Andreea Majuru / Dna Rita Shapira / Prietenilor care ne-au ajutat cu transportul / Centrul de Recuperare Robanescu / Prietenii si Echipa “Voluntar in Spital”).

12355284_10208134097172813_390657196_n

12336271_10208134091452670_2063497773_n

Suntem siguri (declaram) ca Ziua de Mos Nicolae a fost cu adevarat speciala!

 12346830_10208134098052835_714301266_n12351297_10208134101092911_2105295623_n12319669_10208134097452820_158018675_n

12308466_793191474160172_3716283179742779609_n

Redirectioneaza 20% din impozitul pe profit al companiei tale catre “Voluntar in Spital”

Nu costă nimic si totul este legal !!!

Banii care s-ar fi dus la bugetul de stat ne pot ajuta sǎ continuǎm munca de voluntariat în spitale. Trebuie semnat (doar) un contract de sponsorizare (Contract-Sponsorizare Asociatia de Medicina pentru Sanatate Publica Proiectul Voluntar in Spitalînainte de sfarșitul anului. Baza legală o găsiți  AICI:BAZA LEGALA 20% IMPOZIT PE PROFIT CATRE VOLUNTAR IN SPITAL

Astfel, pentru a direcționa 20% din impozitul pe profit, trebuie urmați 3 pași simpli:

  1. Încheierea contractului de sponsorizare, conform legii, între beneficiar –– Asociaţia deMedicinǎ pentru Sǎnǎtate Publicǎ şi sponsorul – persoana juridică.
  2. Înregistrarea şi operarea sponsorizării în contabilitatea sponsorului.
  3. Calcularea impozitului şi scăderea sponsorizării din suma datorată ca impozit, trimestrial, regularizarea făcându-se la sfârşitul anului.

Vǎ recomandǎm sǎ vǎ consultaţi contabilul pentru detalii suplimentare. Viramentul se poate face înainte de ultima zi a fiecǎrui trimestru, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2015.

Pentru detalii sau ai orice întrebare legatǎ de modul în care investim fondurile donate, nu ezitati să ne contactati la adresa de email: amspcharity@gmail.com, sau la telefon: 0737.347.883.

donatie companii 20 %

Multumim,
Echipa “Voluntar in Spital”